Cate si mai cate se pot discuta despre acest lucru. Este un subiect mult prea larg si greu sa-l acopar de unul singur, asa ca ma rezum la doar un aspect.
Credinta in divinitate.
Fac pariu ca numai citind cele 3 cuvinte de mai sus deja v-ati pierdut interesul, dar totusi cititi mai departe, poate poate veti fi de-acord.
Haideti sa ne uitam la societatea de astazi. Ce vedem? Din ce in ce mai multi oameni care renunta sa mai gandeasca. Promovam prostia la orice colt de strada. Bunul simt e o chestie pe care o citim in cartile de istorie. Legatura cu divinitatea e ceva pe cale de disparitie.
Cu toate astea, ne batem in piept. Ne ridicam in slavi ca suntem in culmea evolutiei, ca am realizat in ultimii ani cat n-am realizat in tot restul timpului. Asa sa fie oare?
Hai sa vedem ce-am realizat in ultimii ani. Am reusit cu succes sa ne poluam planeta. Am reusit sa ne omoram mai multi semeni decat in tot restul istoriei. Am reusit sa ne uram semenul mai mult decat sa-l iubim. Am reusit sa ajungem sclavii societatii.
Asta este dezvoltarea? Asta-i culmea evolutiei? Sa avem cele mai noi plasme in casa? Sa conducem cele mai noi masini? Sa facem bani cu caru, chiar daca asta inseamna sa-mi ingenunchez adversarul? Asta este dezvoltarea? Materialul e dezvoltare?
Mintea e dezvoltarea. Gandirea. Puterea de a intelege un lucru, un fenomen, de a nu respinge nicio ipoteza oricat de nerealista este, de a avea bun simt, de a-ti iubi seamanul, de a te detasa de eul acela interior care-ti da impresia ca esti mai presus de toate si de multe alte lucruri care te fac pe tine om (om, oameni, s.m. Fiinţă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligenţă şi limbaj articulat...).
Am ajuns sa calculam totul, am ajuns sa nu mai credem in nimic mai presus de noi, credem doar in statistici, in rapoarte, nu mai avem posibilitatea de a ne detasa de societatea asta infecta. Am ajuns sa murim inainte de a ne naste.
Poate daca ne-am detasa un pic de toata agitatia asta inutila si-am privi spre cer, daca am crede si n-am cerceta pentru o secunda, poate ca va aparea si revelatia.
Inchei cu doua citate ale lui Einstein:
A human being is part of the whole called by us universe, a part limited in time and space. We experience ourselves, our thoughts and feelings as something separate from the rest. A kind of optical delusion of consciousness. This delusion is a kind of prison for us, restricting us to our personal desires and to affection for a few persons nearest to us. Our task must be to free ourselves from the prison by widening our circle of compassion to embrace all living creatures and the whole of nature in its beauty. The true value of a human being is determined by the measure and the sense in which they have obtained liberation from the self. We shall require a substantially new manner of thinking if humanity is to survive. (Albert Einstein, 1954)
The most beautiful and most profound experience is the sensation of the mystical. It is the sower of all true science. He to whom this emotion is a stranger, who can no longer wonder and stand rapt in awe, is as good as dead. To know that what is impenetrable to us really exists, manifesting itself as the highest wisdom and the most radiant beauty which our dull faculties can comprehend only in their primitive forms - this knowledge, this feeling is at the center of true religiousness.
( Albert Einstein - The Merging of Spirit and Science)
Credinta in divinitate.
Fac pariu ca numai citind cele 3 cuvinte de mai sus deja v-ati pierdut interesul, dar totusi cititi mai departe, poate poate veti fi de-acord.
Haideti sa ne uitam la societatea de astazi. Ce vedem? Din ce in ce mai multi oameni care renunta sa mai gandeasca. Promovam prostia la orice colt de strada. Bunul simt e o chestie pe care o citim in cartile de istorie. Legatura cu divinitatea e ceva pe cale de disparitie.
Cu toate astea, ne batem in piept. Ne ridicam in slavi ca suntem in culmea evolutiei, ca am realizat in ultimii ani cat n-am realizat in tot restul timpului. Asa sa fie oare?
Hai sa vedem ce-am realizat in ultimii ani. Am reusit cu succes sa ne poluam planeta. Am reusit sa ne omoram mai multi semeni decat in tot restul istoriei. Am reusit sa ne uram semenul mai mult decat sa-l iubim. Am reusit sa ajungem sclavii societatii.
Asta este dezvoltarea? Asta-i culmea evolutiei? Sa avem cele mai noi plasme in casa? Sa conducem cele mai noi masini? Sa facem bani cu caru, chiar daca asta inseamna sa-mi ingenunchez adversarul? Asta este dezvoltarea? Materialul e dezvoltare?
Mintea e dezvoltarea. Gandirea. Puterea de a intelege un lucru, un fenomen, de a nu respinge nicio ipoteza oricat de nerealista este, de a avea bun simt, de a-ti iubi seamanul, de a te detasa de eul acela interior care-ti da impresia ca esti mai presus de toate si de multe alte lucruri care te fac pe tine om (om, oameni, s.m. Fiinţă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligenţă şi limbaj articulat...).
Am ajuns sa calculam totul, am ajuns sa nu mai credem in nimic mai presus de noi, credem doar in statistici, in rapoarte, nu mai avem posibilitatea de a ne detasa de societatea asta infecta. Am ajuns sa murim inainte de a ne naste.
Poate daca ne-am detasa un pic de toata agitatia asta inutila si-am privi spre cer, daca am crede si n-am cerceta pentru o secunda, poate ca va aparea si revelatia.
Inchei cu doua citate ale lui Einstein:
A human being is part of the whole called by us universe, a part limited in time and space. We experience ourselves, our thoughts and feelings as something separate from the rest. A kind of optical delusion of consciousness. This delusion is a kind of prison for us, restricting us to our personal desires and to affection for a few persons nearest to us. Our task must be to free ourselves from the prison by widening our circle of compassion to embrace all living creatures and the whole of nature in its beauty. The true value of a human being is determined by the measure and the sense in which they have obtained liberation from the self. We shall require a substantially new manner of thinking if humanity is to survive. (Albert Einstein, 1954)
The most beautiful and most profound experience is the sensation of the mystical. It is the sower of all true science. He to whom this emotion is a stranger, who can no longer wonder and stand rapt in awe, is as good as dead. To know that what is impenetrable to us really exists, manifesting itself as the highest wisdom and the most radiant beauty which our dull faculties can comprehend only in their primitive forms - this knowledge, this feeling is at the center of true religiousness.
( Albert Einstein - The Merging of Spirit and Science)
0 comments:
Trimiteți un comentariu