Amenintarea turturilor

Bai frate, o intrat o frica-n mine astazi, de nu-i adevarat. Dupa ninsorile de ziua trecuta s-au format niste stalactite de gheata pe stresini de te sperii de ele. La blocul vecin de exemplu de pe acoperis pana pe la jumatatea geamului de la ultimul etaj numa blindaj de gheata. Partea urata e ca pe latura unde-i gheata e si intrarea in bloc. Fereasca sa-i pice la careva in cap o sulita din aia ca-l face praf. Direct la spital. In cel mai bun caz.

Azi ma duceam eu fain frumos in treaba mea, mergand pe un trotuar partial inghetat. Spre sosea era ca un patinoar cu denivelari, iar spre cladiri curat, doar un pic ud. Toata lumea mergea pe partea inghetata, numa eu pe partea cealalta. Se uita lumea la mine ca la un nebun. Stiu eu ca arat ciudat cu caciula mea de Heidi, dar era prea de tot. Mergeau persoane trecute de mult de tinerete pe gheata si eu nu intelegeam de ce. Era mult mai practic unde era dezghetat.

Am ajuns eu unde trebuia sa ajung si cand m-am intors spre casa am venit tot pe drumul acela. Am fost inspirat sa imi ridic privirea. Adica stateau la panda, agatate de stresini, niste sabii de gheata. Nu cred ca aveau chiar un metru, dar nici departe nu erau. Deci de-mi cadeaunu din ala-n cap eram ciao. De abia atunci m-am prins de ce babutele si batranei preferau patinajul si nu sporturile extreme.